Page 90 - jurnalul conferintei Scoala online
P. 90

ȘCOALA ONLINE. ASPECTE. PROVOCĂRI. SOLUȚII.
                                          Casa Corpului Didactic Simion Mehedinți Vrancea

               online, reprezintă primul pas făcut de toți factorii implicați în
               educație:  profesori,  elevi  și  părinți.  Efervescența  acestei
               perioade a fost marcată de critici și numeroase polemici vizând
               lipsa device-urilor pe care elevii ar trebui să le utilizeze, lipsa
               formării  continue  a  personalului  didactic  pentru  utilizarea
               corespunzătoare  a  platformelor  online,  iar  răspunsul
               Ministerului  Educației  și  Cercetării  a  venit  prompt  prin
               organizarea a numeroase webinarii, cu participare gratuită, la
               care  cei  doritori  pot  participa.  A  doua  etapă,  în  care  toate
               cadrele didactice au fost obligate să își desfășoare activitatea
               didactică în mod virtual, având în vedere necesitatea pregătirii
               pentru  examenele  naționale  care  urmează  a  fi  susținute  de
               absolvenții de învățământ gimnazial și liceal. Aceasta a fost o
               altă etapă în care profesorii s-au confruntat cu alte provocări
               birocratice care au vizat completarea rapoartelor și a fișelor de
               pontaj.
                      Pentru  derularea  orelor  de  curs  online,  am  ales
               platformele  gratuite  Google  Meet  și  Zoom.  Acestea  sunt
               platforme care prezintă numeroase avantaje, dintre care putem
               evidenția:
                     Activitățile  online  pot  veni  în  completarea  învățării
                      clasice, tradiționale;
                     Elevii  și-au  dezvoltat  capacitatea  de  autonomie  în
                      învățare, reușind să citească mai mult pentru rezolvarea
                      anumitor  sarcini  de  lucru.  Astfel,  competența  de
                      comunicare în limba maternă a fost dezvoltată;
                     Toate  disciplinele  au  contribuit  la  dezvoltarea
                      competenței  digitale  a  elevilor,  aceasta  ajutând  la
                      dezvoltarea personală;
                     Direcțiile  de  învățare  ale  fiecărui  elev  au  permis
                      particularizarea traseului educațional;
                     Progresul școlar al elevilor poate fi urmărit de profesori
                      și părinți;
                                            89
   85   86   87   88   89   90   91   92   93   94   95