Page 54 - jurnalul conferintei Scoala online

ȘCOALA ONLINE. ASPECTE. PROVOCĂRI. SOLUȚII.
Casa Corpului Didactic Simion Mehedinți Vrancea

De ce vorbea Iisus în parabole? Întrebarea mi-am pus-o
recitind, cu motivul găsirii unor argumente întemeietoare,
cartea lui Andrei Pleșu, „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca
poveste”
Răspunsul e lung, cât toate parabolele christice
comentate laborios și cu un talent de invidiat; dar pot derula
două răspunsuri mai importante pentru demonstrația de față.
Învățătura lui Iisus este „ascunsă”, într-un fel, în „parabolă”,
fiindcă propune un adevăr filtrat, „o semiobscuritate”, pentru
că nu vrea să „orbească” neinițiatul, îl pregătește printr-o
abordare de departe.
Povestea captează, bucură, trezește atenția, nu
bulversează, dar poate trece adevăruri capitale – impactul va fi
„dulce”, după măsura fiecăruia. Fiecare se va simți parte
importantă din acest proces. Povestea e pentru toți (sau, cel
puțin, așa pare).
În aceeași măsură, însă, Iisus avertizează că oricine
poate auzi orice ( „Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați
mărgăritare...” cf: Matei 7,6), ceea ce înseamnă că trebuie să
existe un echilibru între „a da” și „a primi”, că arta transmiterii
unei învățături constă în a echilibra realitatea între măsura
așteptării și valoarea informației. Asta nu înseamnă că Iisus
exclude un anumit tip de public ab initio – ne amintim că
vorbește cu vameșii, cu păcătoșii, cu femeile ușoare dar, mai
ales cu cei care țin neapărat să-l audă.
Tenacitatea discipolului este întotdeauna răsplătită, căci
ea sugerează un anumit tip de înțelegere;
Împlicarea emoțională, empatică, trăirea „adevărului”
enunțat sunt, mai degrabă, garanția acestei forme de receptare.
Și cred că acesta ar putea fi unul dintre răspunsurile la dilema
stârnită de „ lectura grea” propusă unui public neinițiat, într-un
moment foarte puțin prielnic.
Contextul comunicării era, în toate sensurile, un contra-
argument pentru reușita unui astfel de exercițiu; dar , în ciuda

53